Despre lemn

Lemnul. Lemnul de molid.

Lemnul este expresia complexității mirifice (Stanciu et al. 2015) a structurii macroscopice, microscopice și submicroscopice.
Importanța prelucrării superioare a lemnului rezidă și din faptul că aceasta se traduce prin venituri, locuri de muncă, venituri la buget, avantaje bioenergetice, valoare adăugată şi valoare socială pentru cetăţeni.
Prelucrarea lemnului, de a lungul timpului, a îmbinat tradiţiile locale şi curentele moderne, pentru a face faţă cerinţelor crescute de pe piața internă, dar și pentru a beneficia de avantajele pieţelor externe. În plus, valoarea obţinută prin vânzarea produselor finite a fost privită ca un avantaj atât pentru producători, cât și pentru muncitorii din țară, mai ales că, pentru multe localităţi din zona montană, prelucrarea lemnului constituie principala activitate economică.
Dar un produs finit din lemn, de calitate superioară, necesită și materie primă de calitate. Această materie primă, recoltată din pădurile țării, este rodul muncii silvicultorilor care, prin munca lor, contribuie la creșterea și dezvoltarea arborilor, obținându-se astfel un lemn de calitate superioară, atât de necesar industriei de prelucrare a lemnului.
Lemnul de molid reprezintă un bun deosebit de solicitat pe toate pieţele interne şi internaţionale, cu o utilitate benefică pentru omenire, prin numeroasele forme pe care le îmbracă după procesul de prelucrare, de la obiectele cele mai simple, la utilizările din ce în ce mai complexe, cum ar fi casele din lemn, mobilier etc., până la instrumentele muzicale.
Prelucrarea lemnului de molid, este o artă ce constă într-un şir de activităţi cu caracter ingineresc de transformare în produsele finite necesare traiului zilnic.

30 octombrie 2019

Lemnul. Lemnul de molid (II.)

Producţia sortimentelor pe bază de lemn de molid, ca şi consumul acestora, a înregistrat creşteri semnificative în ultimile decenii.
Prelucrarea lemnului de molid, este o artă ce constă într-un şir de activităţi cu caracter ingineresc de transformare în produsele finite necesare traiului zilnic.
O întreprindere de prelucrare a lemnului de molid, indiferent de mărime, îşi adaptează strategia de lucru şi de funcţionare în funcţie de evoluţiile şi nevoile societăţii consumatoare, în plan tehnologic, economic şi social. În perioada actuală, strategia are ca linie de prioritate satisfacerea clienţilor.
Progresul tehnic şi tehnologic al prelucrării lemnului de molid, în general, și dezvoltarea mijloacelor de comunicaţie fără limite, în special, precum şi creşterea nivelului de cultură şi aşteptărilor de la viaţă, practic a nivelului de trai, determină evoluţia rapidă a preferinţelor, gusturilor şi iversificarea nevoilor oamenilor, fără a ține seama de frontierele geografice.
În aceste condiţii, devin mai eficiente întreprinderile de prelucrare a lemnului care, prin sortimentele de produse finite oferite, pot asigura flexibilitatea acestui sector economic și pot satiface cerințele clienţilor.
Totodată, clienţii, indiferent de nivelul de trai, devin tot mai exigenţi faţă de calitatea produselor semifinite sau finite din lemn de molid. Ei formulează o serie de cerinţe privind caracteristicile produselor şi compatibilitatea acestora cu produse similare, văzute în diferite canale de informare.
În condiţiile economiei de piaţă de la nivel global, întreaga activitate legată de calitatea produselor semifinite sau finite din lemn de molid este stimulată de presiunea concurenţei, deci menţinerea calităţii produselor reprezintă o preocupare constantă a specialiștilor în domeniu.
Pe de altă parte, consumatorii finali sunt beneficiarii acestei lupte în asigurarea unei calități superioare, deoarece fiecare, în tendinţa de a-și creşte nivelului de trai, îşi doreşte şi aşteaptă produse mai ieftine, obținute într-un timp mai scurt, dar totuși, de calitate bună.
Cerinţele clienţilor, care în cazul silviculturii este consumatorul industrial cu vocaţia de prelucrarea a lemnului, exprimate, în general, prin performanţe, termene şi costuri, sunt satisfăcute într-o măsură diferită de diverşi factori din silvicultură, iar gradul de satisfacere a acestor cerinţe se regăseşte în însăşi noţiunea de calitate.

21 noiembrie 2019

Molidul (I.)

MOLIDUL (Picea abies [L.] Karst.), în România, este considerată o specie foarte importantă, ocupând peste 22% (1.518.212 ha) din suprafaţa totală a pădurilor ţării (6.900.962 ha), date din IFN ciclul I, respectiv 1.372.325,59 ha din suprafaţa totală a pădurilor ţării (6.929.047,44 ha), date din IFN ciclul II şi peste 25 % din volumul pe picior. În ultimul deceniu, interesul pentru lemnul de molid a sporit considerabil, concomitent cu creşterea consumului de lemn din țară, în general, şi a exportului, în special.

Molidul se comportă foarte bine în culturi şi se extinde cu succes şi în afara arealului său natural, însă o stare fitosanitară corespunzătoare este greu de menținut datorită numeroaselor doborâturi de vânt.

În literatura de specialitate se menționează că cele mai periculoase sunt vânturile de mare intensitate, care provoacă calamități naturale, însă şi putregaiul roşu cauzează deprecieri importante, provocând pierderi calitative ireversibile ale masei lemnoase, ceea ce face ca acesta să fie considerat unul dintre factorii favorizanţi în manifestarea rupturilor produse de zăpadă şi a doborâturilor produse de vânt. De asemenea, s-a constatat că rupturile se produc la înălţimi diferite, o mare parte fiind localizate în prima treime a trunchiului, adică în zona lemnului de lucru. Cu toate acestea, procentul de arbori rupţi este cu mult mai mare decât cel al arborilor doborâţi, factorul determinant în ruperea arborilor sub acţiunea vântului fiind putregaiul roşu.

Pe de altă parte, există sesizări din partea agenţilor economici în legătură cu procentul mare de putregai la arborii puşi în valoare. În plus, pe teren pot fi observați numeroşi arbori atacaţi de ciuperca Heterobasidion annosum, din familia Bondarzewiaceae ordinul Russulales, care infectează arborii, cu intensităţi diferite, prin rănile de pe rădăcini, de pe tulpină sau din apropierea coletului. Astfel, arbori cu structura interioară puternic afectată apar în exterior ca perfect sănătoşi. Perturbaţia volumică provocată de exploatarea prioritară a lemnului doborât de vânt și zăpadă produce efecte negative datorită executării premature a lucrărilor silviculturale. În plus, neexecutarea la timp şi disproporţională, în special a lucrărilor de îngrijire (rărituri), conduce la efecte negative, care se extind inclusiv asupra rezistenţei arboretelor la doborâturi de vânt.

10 decembrie 2019

Molidul (II.)

Molidul se comportă foarte bine în culturi şi se extinde cu succes şi în afara arealului său natural (A.S.A.S. 1979), însă o stare fitosanitară corespunzătoare este greu de menținut datorită numeroaselor doborâturi de vânt.
Cel mai important factor abiotic, atât prin amploarea suprafeţelor afectate, cât si prin gravitatea efectelor provocate în ecosistemele forestiere, şi mai ales în molidişuri, este vântul. Doborâturile produse de vânt (Popa 2005) constituie principalul factor perturbator al ecosistemelor montane, având efecte negative atât pe plan ecologic, prin modificările structurale pe care le induce, cât şi pe plan economic, prin pierderile de valoare a volumului lemnos afectat şi a perturbaţiilor determinate în aplicarea coerentă a planurilor de management forestier.
În literatura de specialitate (Vlad 2008), se menționează că cele mai periculoase sunt vânturile de mare intensitate, care provoacă calamități naturale, însă şi putregaiul roşu cauzează deprecieri importante, provocând pierderi calitative ireversibile ale masei lemnoase, ceea ce face ca acesta să fie considerat unul dintre factorii favorizanţi în manifestarea rupturilor produse de zăpadă şi a doborâturilor produse de vânt. De asemenea, s-a constatat că rupturile se produc la înălţimi diferite, o mare parte fiind localizate în prima treime a trunchiului, adică în zona lemnului de lucru. Cu toate acestea, procentul de arbori rupţi este cu mult mai mare decât cel al arborilor doborâţi, factorul determinant în ruperea arborilor sub acţiunea vântului fiind putregaiul roşu.
Totodată, seceta, îngheţurile târzii, poluarea industrială, poluarea datorată circulaţiei şi alți factori perturbatori au efecte negative care se resimt pe suprafeţe de mărimi variabile.
Alți factori, cu frecvență mai mare și cu influență negativă asupra stării de sănătate a viitoarelor arborete, sunt reprezentați de rupturile de chiciură şi zăpadă, mai ales în arboretele tinere de molid, precum și de vătămările provocate de vânat, prin roaderea cojii trunchiurilor (la răşinoaşe) sau prin distrugerea părţii terminale a puieţilor din plantaţiile tinere, fie de către vânat, fie de către animalele domestice, prin păşunatul abuziv.
Totuşi, după perturbaţiile produse de fenemone meterologice extreme, cel mai important este punerea în valoare, în cât mai scurt timp, a produselor lemnoase rezultate şi evacuarea, cât mai urgentă, a materialului lemnos din aceste păduri, pentru a preveni apariţia şi dezvoltarea focarelor de înmulţire în masă a dăunătorilor.

21 ianuarie 2020

Molidul III.

Molidul (Picea abies (L.) Karst) este un arbore cu areal întins, din Franţa, din vest de Rhon până în Peninsula Kamceatka, adică regiunea estică a Rusiei, şi din Alaska până în Newfoundland, Canada (Șofletea & Curtu 2008). Limitele altitudinale ale molidului se întind de la nivelul mării până la 4800 m (în Tibet).
Ocupă o suprafaţă de peste 200 milioane de hectare, având o mare productivitate, ceea ce face din molid una dintre cele mai importante specii forestiere din emisfera nordică.
În ţara noastră, molidul ocupă între 22% (Barbu şi Barbu 2005) şi 22.9% (Şofletea şi Curtu 2008), poate chiar 24% (Barbu şi Barbu 1993) din suprafaţa fondului forestier (adică aproximativ 1.518.212 de hectare) şi apare în întregul lanţ Carpatic, cu excepţia Munţiilor Banatului (Semenic, Almăj, Locvei), unde este prezent doar în plantaţii aflate în afara arelaului natural (Şofletea şi Curtu 2008).
În prezent, este considerată principala specie lemnoasă pentru stocarea carbonului din Munţii Carpaţi (Dutcă et al. 2010) și se poate afirma că interesul pentru cultura molidului a crescut considerabil, odată cu creşterea consumului de lemn.

25 martie 2020

Molidul este o specie continentală, montană şi subalpină (Şofletea şi Curtu 2008), constituind etajul fitoclimatic al molidişurilor. Trebuie menţionat faptul că arealul molidişurilor în Munţii Carpaţi nu coincide cu arealul molidului, care coboară şi mai jos în altitudine, în amestecuri cu fag. În România, datorită managementului forestier defectuos, arealul de cultură a molidului s-a extins mult faţă de arealul natural. În prezent, se estimează că aproximativ 360.000 ha de plantaţii de molid sunt instalate în afara arealului natural, rezultând arborete care sunt afectate de doborâturi de vânt, rupturi de zăpadă şi atacuri ale insectelor (Radu 2013).
Limita altitudinală superioară a molidişurilor din România (Clinovschi 2005) se prezintă astfel: în Carpaţii Orientali este între 1500-1550 m, în partea nordică a Carpaţilor Meridionali este între 1700-1750 m, cu maxima de 1860 m în Munţii Sebeşului, iar în Munţii Apuseni între 1550 – 1650 m.
Limita inferioară de apariţie a molidului este la (600) 700-800 m, mai rar 500-550 m în Carpaţii Orientali, la 900-1000 m în Carpaţii Meridionali, iar în Munţii Apuseni, la 900 – 1200 m. În afara arealului natural, limita inferioară minimă este în Podişul Sucevei şi Podişul Central Moldovenesc, la 200 m, în subzona pădurilor de stejari.
Răspândirea molidului este puternic influenţată de factorul termic, fiind o specie de ţinuturi reci, cu mai puţină căldură estivală, umede, cu nebulozitate accentuată, adaptată la un sezon de vegetaţie mai scurt. Spre exemplu, în judeţul Harghita, în zona Gheorgheni, la altitudinea de 815 m, durata acestui sezon este de 145 de zile.

5 mai 2020